2 Banat Epic

2BE, o cursă organizată de prieteni, pentru prieteni.

 

2BE sau 2 Banat Epic este o cursă de MTB pe etape. Mai exact 2 etape.

 

Vrei cătărări tari? Coborâri tehnice? Crezi că nu e nimic ruşinos in a căra bicicleta in spate?  Sau a impinge la ea prin hăţişul pădurilor? Ai in tine un pic din spiritul exploratorului? Vrei să te intalnesti cu alti “nebuni” asemeni ţie? Incă crezi că un traseu de MTB trebuie să fie la munte? Sus pe creste sau prin rapele din fundul vailor?

 

Mai crezi că o cursă adevărată nu se termină când treci linia de finish, ci atunci când ai terminat noaptea târziu de spus ultima poveste şi cand ultimul jăratic stă să se stingă in vatra focului de tabără ? Că o cursă adevărată nu este despre pe cine ai intrecut ci pe cine ai ajutat, ce ai văzut şi cu cine te-ai intalnit?

 

Mai ştii că există nebuni care dorm in cort? Că exista viaţă şi in afara pensiunilor şi a restaurantelor? Că există locuri in care asfaltul dispare, pensiunile incă n-au apărut, iar oamenii au rămas oameni?

 

Ploaia incă te răcoreste şi nu te udă? Noroiul crezi că e bun la reumatism şi nu e o pacoste? Mai crezi că o cursă sub 8 ore e o pierdere de timp? Si când nu mai ştii unde esti consideri că ai descoperit locuri noi, nu că te-ai ratacit? Ciclistul de langă tine incă este un prieten şi nu doar un concurent?

 

Na, dacă incă mai crezi asta şi numai atunci ,2BE e o cursă pentru tine.  Dar vezi ca o să fie greu. Foarte greu. Si probabil chiar de-aia o să vrei să vii.

[fts_facebook id=398472763820604 posts=5 type=event height=600px]

Generalităţi

  1. O precondiţie pentru participarea la eveniment este deplina acceptare a acestor reguli.
  2. Prezentul regulament se aplică participantilor la evenimentul, notat în continuare 2BE.
  3. Organizatorul evenimentului este Clubul Sportiv Tibiscus din Timişoara.
  4. 2BE este un eveniment de MTB, individual, pe etape (2 la număr).

Responsabilitate

  1. Fiecare participant la eveniment este responsabil pentru propria securitate şi siguranţă.
  2. Organizatorii, partenerii, sponsorii, voluntarii şi personalul care participă la realizarea evenimentului nu sunt responsabili pentru orice fel de rănire sau pagube, anulare, întârzieri sau schimbări ale traseelor care pot surveni în timpul desfăşurări evenimentului din motive întemeiate.
  3. Fiecare participant trebuie să semneze, înainte de înscriere, o declaraţie pe proprie raspundere, prin care îşi asumă riscurile ce rezultă din participarea la un astfel de eveniment şi orice pagube survenite din orice motiv, inclusiv pierdere sau furt.

Condiţii de participare

  1. Participarea este deschisă oricărui iubitor al sportului şi al mişcării în natură.
  2. Vârsta minimă a participantilor este de 18 ani, impliniţi în prima zi a cursei.
  3. Orice participant trebuie să respecte regulile evenimentului şi trebuie să urmeze indicaţiile date de organizatori.
  4. Este necesară o stare bună de sănătate fizică şi mentală şi un nivel de pregătire adecvat acestui gen de activitate. Participanţii îşi asumă întreaga responsabilitate pentru starea de sănătate în care se află.
  5. O precondiţie pentru participarea la eveniment este acceptarea participantului. Aceasta se face în urma înscrierii la eveniment şi a semnării unei declaraţii pe proprie raspundere. Detalii referitoare la procedura de înscriere şi declaraţia pe proprie răspundere pot fi găsite pe site-ul organizatorului în secţiunea “Înscriere”.

Caracteristici ale evenimentului

  1. Evenimentul foloseşte ca rute  următoarele (şi nu numai): drumuri publice, drumuri forestiere, poteci turistice amenajate şi neamenajate; drumurile trec prin localităţi, pajişti, păduri, gol alpin, grohotişuri, văi abrupte, creste.
  2. Traseele vor fi parţial marcate. Se vor marca în special intersecţiile, zonele de gol alpin, schimbările bruşte de direcţie.
  3. Toţi participanţii vor primi o hartă cu traseul.
  4. Toţi participanţii vor primi track-ul GPS al cursei. Un dispozitiv cu capabilitati GPS face parte din echipamentul obligatoriu.
  5. Traseele nu sunt închise altor participanţi la trafic (autovehicule, vehicule, pietoni, turişti, animale şi alţii). Acest fapt atrage asupra participanţilor obligaţia de a respecta regulile de conduită in trafic impuse de lege. Orice accident provocat şi/sau în care au fost implicaţi participanţi la eveniment, survenit în timpul desfăşurării evenimentului din nerespectarea regulilor evenimentului şi a regulilor de conduită în trafic impuse de lege va fi în responsabilitatea celor implicaţi in accident.
  6. Traseele sunt neamenajate şi neprotejate, de aceea există un risc de rănire şi/sau deces datorat unor pericole obişnuite pentru competiţiile outdoor.

Traseele

  1. Etapa 1: 80km, diferenţă de nivel 4000m.
    Etapa 2: 60km, diferenţă de nivel 2000m.
  2. Traseele sunt sub formă de circuit – punctul de sosire corespunde cu punctul de start.
  3. Este posibil ca startul uneia sau a celor două etape să nu coincidă cu locaţia taberei de bază. În acest caz, participanţii sunt responsabili pentru transportul între tabăra de bază şi punctul de start.
  4. Traseul publicat poate suferi modificări din diferite motive, care includ condiţiile meteo, siguranţă, restricţii de circulaţie, condiţii de acces pe proprietăţile particulare etc.
  5. Fiecare participant are obligaţia să urmeze traseul oficial, să respecte indicaţiile arbitrilor, să nu folosească scurtături sau alte avantaje similare.

Categorii

  1. Vor exista 2 categorii :
    – Open feminin.
    – Open masculin.
  2. Participantiii pot opta pentru participarea la:

– etapa din ziua 2;
– ambele etape (ziua 1 si ziua 2)

Echipament

  1. Obligatoriu:
    – bicicletă MTB în stare bună de funcţionare.
    – cască – purtarea căştii este obligatorie pe toată durata evenimentului, fără excepţii.
    – număr (pus la dispoziţie de organizatori).
    – dispozitiv cu functionalităţi GPS capabil să funcţioneze pe o perioadă de 10-16 ore.
    – track-ul traseului (pus la dispoziţie de organizatori).
    – telefon.
    – trusă medicală.
    – trusă întreţinere/reparaţii bicicletă.
    – hartă (pusă la dispoziţie de organizatori).
    Recomandat:
    – geacă de ploaie.
    – bluză cu manecă lungă / încălzitoare mâini.
    – pantaloni lungi / încălzitoare picioare.
    – căciulă/bandană.
    – folie de supravietuire.
    – fluier
    – bidon pentru lichide.
    – geluri, batoane, băuturi energizante.
  2. Lipsa articolelor obligatorii duce la descalificare.

Puncte de control/ Timpi limită

  1. Pe traseu vor fi amplasate mai multe puncte de control. Participantii care nu trec printr-un punct de control (indiferent de motiv) vor fi descalificaţi. Numerele şi timpii participantilor vor fi notaţi în ordinea sosirii în fiecare punct de control.
  2. Vor exista timpi limită pentru anumite puncte de pe traseu, timpi care vor fi anunţaţi în prealabil. Neîncadrarea în aceşti timpi duce la descalificarea participantului.
  3. Participantii care au depăşit timpul limită vor fi îndrumaţi de arbitrii pe ruta cea mai accesibilă către tabăra de bază. Continuarea dupa expirarea timpului limită se face pe propria raspundere a participantului– după semnarea pe foaia de arbitraj (nu se mai oferă asistenţă tehnică pe traseu, iar punctele de control vor fi dezechipate).

Numere / Validare / Şedinţa tehnică

  1. Numerele vor fi primite în momentul validării înscrierii, după ce participantul a completat şi a semnat formularul de înscriere, declaraţia de responsabilitate şi a plătit contravaloarea taxei de participare.
  2. Numerele trebuie prinse pe ghidonul bicicletei şi trebuie să fie vizibile pe toată perioada cursei. Logo-urile plasate pe numere trebuie să fie vizibile. Numerele nu trebuie să fie tăiate sau modificate sub nici o formă in timpul concursului. Nerespectarea acestor lucruri va atrage după sine descalificarea.
  3. Validarea înscrierilor se va face la / în tabăra de bază conform programului afişat pe site-ul organizatorului. Pentru ridicarea numărului şi a pachetului de start fiecare participant va trebui să prezinte un act de identitate.
  4. Şedinţa tehnică va avea loc în seara de dinaintea fiecărei etape. Un briefing, unde se vor transmite eventualele noutăţi si modificări apărute, va avea loc cu 5 minute înainte de startul fiecărei etape.
  5. Participarea la şedinţa tehnică nu este obligatorie, dar este foarte importantă. În cadrul şedinţei tehnice vor fi abordate subiecte ca: descrierea amănunţită a traseului, explicarea procedurilor de start/sosire, amplasarea punctelor de alimentare, evidenţierea zonelor periculoase de pe traseu etc.

Start

  1. – Etapa 1: sâmbătă 16.09.2017 ora 8.00, Varciorova (CS).
    – Etapa 2: duminică 17.09.2017 ora 9.00, Slatina-Timiş (CS).
  2. Echipamentul obligatoriu va fi verificat la intrarea în zona de start. Numărul trebuie să fie ataşat pe ghidon şi să fie vizibil din faţă.

Rezultate / Premii

1. Cronometrajul se face la secundă.

2. După fiecare etapă vor fi întocmite şi publicate următoarele clasamente (funcţie de timpul fiecărui participant):

a)  Clasamente individuale de etapă pe fiecare categorie :

Etapa 1

General Masculin – primele 3 locuri

General Feminin – primele 3 locuri

 Etapa 2
General Masculin – primele 3 locuri

General Feminin – primele 3 locuri

b) Clasamentul general pe categorii (etapa 1+etapa 2). Timpul total este dat de suma timpilor obtinuţi în cele 2 etape + eventualele penalizări.

General Masculin – primele 3 locuri

General Feminin – primele 3 locuri

3. Natura şi cuantumul premiilor vor fi anunţate de organizatori pe site-ul evenimentului.

4. Se pot acorda şi premii speciale (ex.: KOM – King of the Mountain, QOM – Queen of the Mountain).

Oprirea / Retragerea din cursă

  1. Organizatorul îşi rezervă dreptul de a opri un participant în următoarele cazuri:
    – s-a accidentat după start, iar starea sa nu-i mai permite sa continue.
    – în cazuri excepţionale.
  2. Orice participant care nu mai poate sau nu mai vrea să continue, indiferent de motiv, trebuie să informeze organizatorul imediat la unul din următoarele locuri: la start, la punctele de control, la sosire sau sunând la numărul de urgenţă care este scris pe acreditare şi care va fi anunţat şi la şedinţa tehnică.
  3. Neanunţarea retragerii din cursă poate cauza o operaţiune de căutare şi salvare (echipe de salvare, salvamont, elicopter) pe cheltuiala participantului implicat.
  4. Retragerea va fi confirmată prin semnătura pe foaia de arbitraj.
  5. Orice participant care se retrage va fi ajutat cu privire la cea mai bună variantă de retragere, dar este responsabil pentru transportul propriu, ruta pe care o va folosi şi acţiunile ulterioare momentului şi locului retragerii. Excepţie fac cazurile grave care nu permit deplasarea prin mijloace proprii.

Protecţia mediului înconjurător

  1. Este strict interzisă aruncarea deşeurilor de orice fel, inclusiv bidoane, flacoane, tuburi gel, ambalaje etc., în orice loc de pe traseu în afara celor amenajate sau la punctele de control.

Suporteri/ Ajutor exterior

  1. Suporterii pot susţine orice participant cu condiţia să respecte regulile de circulaţie, indicaţiile autorităţiilor şi/sau ale oficialilor cursei şi să nu împiedice desfăşurarea evenimentului.
  2. Pe parcursul traseelor nu este permis nici un ajutor venit din exterior (echipă tehnică, suporter, spectator etc.), excepţie făcând asistenţa tehnică acordată în zonele special amenajate, unde participantii pot primi alimente, lichide, piese de schimb, accesorii etc. O altă excepţie sunt cazurile deosebite.
  3. Orice ajutor oferit / dat, de sau din autovehicule in mişcare, este interzis.
  4. Participantul ai cărui susţinători nu respectă aceste reguli poate fi penalizat.

Penalizări

– lipsa unui obiect din echipamentul obligatoriu = descalificare;
– scurtarea traseului = penalizare sau descalificare (decizie arbitru);
– depăşirea timpului limită = descalificare;
– nerespectarea mediului înconjurător = descalificare;
– modificarea numărului de concurs = descalificare;
– nerespectarea regulilor competiţiei = penalizare sau descalificare (decizie arbitru);
– comportament nesportiv faţă de alţi participanţi, oficiali, public, alte persoane = descalificare.
Taxa de participare nu se va rambursa în cazul descalificării.

Alte reguli

  1. Orice participant trebuie să dea dovada de fair play şi să permită unui participant mai rapid să treacă în faţa sa fără a-l obstrucţiona, să acorde asistenţă unui participant aflat in dificultate şi care îi solicită aceasta.
  2. In cazul constatării unui accident, participantii sunt obligaţi să îl raporteze la următorul punct de control sau să sune la numărul de urgenţe afişat pe număr sau la 112.

Contestaţii

  1. Orice participant poate face o contestaţie împotriva altui participant care nu a respectat regulile evenimentului sau împotriva deciziilor oficialilor. Contestaţia se va depune în scris, în maxim 15 minute de la afişarea rezultatelor complete provizorii. Rezolvarea contestaţiei se va face în următoarele 30 minute.

Modificări

  1. Organizatorul îşi rezervă dreptul de a modifica regulile şi modul de desfăşurare a evenimentului. Aceste posibile schimbări vor fi publicate pe pagina oficială de internet a evenimentului.

Procedura de inscriere

1. Inscrierea on-line este deschisa pana in data de 5.09.2017 ora 00.00

2. Se citeste regulamentul evenimentului.

3. Se completeaza formularul de inscriere online accesibil ceva mai jos pe aceasta pagina.

4. Validarea inscrierii, ridicarea pachetului de start sau inscrierile la fata locului.

Vineri, 15.09.2017

– 2BE intervalul orar 18.00-22.00

Sambata, 16.09.2017,

– 2BE, intervalul orar 7.00-8.00

– BE, intervalul orar 20.00-21.00

Duminica, 17.09.2017,

– BE, intervalul orar   7.00-8.00

se face pe baza urmatoarelor elemente:
– declaratia pe proprie raspundere semnata (poate fi consultata si descarcata de aici)
– dovada achitarii taxei de concurs
– carte de identitate

Lipsa oricarui document din cele trei de mai sus duce la descalificarea concurentului inainte de start!

Taxa de participare

Taxa de participare este de:
60 RON indiferent de cursa la care participati (Etapa1, Etapa 2 sau Etapa1+Etapa2)
si se poate achita la BANCA TRANSILVANIA in contul:

Denumire: ASOCIATIA CLUB SPORTIV TIBISCUS
CIF: 17810249
Banca: Banca Transilvania, Agenţia Complex Studenţesc, Timişoara
Cont LEI: RO 47 BTRL 0360 1205 D027 30XX

mentionand la rubrica OBSERVATII mesajul “taxa inscriere 2BE” si numele Dumneavoastra.
NOTA: Intrucat banca percepe comision de depunere in cont, puteti depune/transfera banii pentru mai multi participanti, mentionand la rubrica OBSERVATII numele acestora.

Descarcati declaratia pe proprie raspundere

Lista concurenti

2BE – Ziua 1

DATE TEHNICE
Lungime:81km
Diferenta de nivel pozitiva:4000m
Punct minim / maxim altitudine: 342m / 2190m
Timp mediu de parcurgere: 8 ore
Timp maxim de parcurgere: 14 ore
Ora de start / finish: 8.00 / 22.00

Locatie Start/Finish: sat Varciorova,

2BE – Ziua 2

DATE TEHNICE
Lungime: 58km
Diferență de nivel pozitivă: 2000m
Punct maxim altitudine: 1447m – Semenic
Ora de start / finish: 7.00 / 16.00

Profil_2Be_ziua_2

Vineri 15.09.2017


17.00 (Casa ADAM) – Deschiderea Taberei de baza

18.00 – 22.00 (Casa ADAM) – Validare inscrieri/înscrieri off-line/preluare pachete de start

– Inscrieri 2Be

20.00 (Casa ADAM) – Cina

21.00 (Casa ADAM) – Sedinta tehnica

Sâmbătă 16.09.2017

08.55 (Locatia de start 2BE) – Briefing 2BE ziua 1

09.00 (Locatia de start 2BE) – Start 2BE ziua 1

15.00-20.30 (Locatia de finish) – Finish 2BE ziua 1

15.00-21.00 (Casa ADAM) – Masaj, spalat biciclete, service biciclete

20.00-21.00 (Casa ADAM) – Cina

– Inscrieri 2Be etapa 2

21.00 (Casa ADAM) – Premiere etapa 1 2BE

21.00 (Casa ADAM) – Sedinta tehnica 2BE etapa 2

Duminică 17.09.2017

07.00 – 08.00 (Casa ADAM) – Validare inscrieri 2BE etapa 2/înscrieri off-line 2BE etapa 2/preluare pachete de start BE etapa 2

08.55 (Casa ADAM) – Briefing 2BE ziua 2

09.00 (Casa ADAM) – Start 2BE ziua 2

13.00-16.00 (Casa ADAM) – Finish 2BE ziua 2

13.00-16.00 (Casa ADAM) – Masaj, spalat biciclete, service biciclete

16.00 (Casa ADAM) – Premiere concurs 2BE: OPEN M, OPEN F

Deocamdata, vezi cum a fost la editia precedenta:

 

Poze organizatori.

 

Poze Mircea Gherase

 

Poze Nicoleta

Acces

Dinspre Nord, Vest, Centru: 

Puneti pe GPS Caransebesul. De acolo continuati pe E70.

Ajunsi in dreptul localitatii Slatina Timis, se paraseste E70 (se merge tot inainte) si se intra in localitate. Se merge inainte pana la capatul drumului, dreapta peste pod si mediat stanga dupa aceea.

 

Dinspre Sud:

Puneti Caransebesul pe GPS. Urmati E70 pana in dreptul localitatii Slatina Timis

Acolo se paraseste E70 (se face stanga) si se intra in localitate. Se merge inainte pana la capatul drumului, dreapta peste pod si imediat stanga dupa aceea.

Asociatia de Ajutor Mutual Slatina Timis Slatina Timis (CS)
– aici va fi si tabara de baza unde se fac inscrierile, se preia pachetul de start si are loc sedinta tehnica.
– tot aici au loc past party si festivitatile de premiere

Motel Camping Silvia
Sadova Veche nr. 157 (CS)
0255.516.404

Pensiunea Roma M&D
Slatina Timis (CS)
0732.850.453

Rezultatele la finalul evenimentului